────────── Aprobat prin
ORDINUL nr. 667/1.236/2020 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 604 din 9 iulie 2020.────────── A. Scop Acest document stabileşte măsurile şi procedurile care trebuie implementate de către administratorii ştrandurilor şi piscinelor exterioare accesibile publicului larg, dar şi ai bazinelor acoperite şi în aer liber pe care le folosesc sportivii de performanţă pentru a relua activităţile de pregătire sportivă şi competiţiile sportive, păstrând la un nivel minim riscul de infecţie cu COVID-19. Măsurile sunt valabile, de asemenea, şi pentru cursurile de iniţiere în nataţie. B. Măsuri privind asigurarea calităţii apei - Bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu. – Piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în
anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare. – Monitorizarea calităţii apei de îmbăiere se va realiza conform legislaţiei în vigoare. – Produsele biocide folosite ca dezinfectante pentru apa de îmbăiere din bazine, precum şi pentru operaţiunile de tratare, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor şi grupurilor sanitare trebuie să fie avizate/autorizate. – Responsabilul de piscină/bazin este obligat să realizeze monitorizarea calităţii apei de îmbăiere cu frecvenţa prevăzută în normele în vigoare. – Curăţenia şi dezinfecţia completă a tuturor spaţiilor cu produse biocide avizate/autorizate – Verificarea funcţionalităţii sistemelor de tratare şi filtrare a apei – Curăţarea şi dezinfecţia sistemelor de ventilaţie şi verificarea funcţionării corecte a sistemelor de tratare a aerului