────────── Aprobat prin
ORDINUL nr. 667/1.236/2020 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 604 din 9 iulie 2020.──────────
ANEXA REGULAMENT privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive A. Consideraţii generale 1. Bazele sportive Baza sportivă reprezintă o amenajare specifică ce cuprinde construcţii şi instalaţii destinate activităţii de educaţie fizică şi sport. 2. Descrierea simptomelor şi măsurilor generale privind COVID-19 Toţi membrii personalului bazelor sportive, precum şi utilizatorii acestora trebuie să fie întotdeauna informaţi şi atenţi în ceea ce priveşte apariţia simptomelor de COVID-19. Informaţiile generale despre COVID-19 şi simptomele acestei boli pot fi găsite pe site-ul autorităţilor de sănătate publică (Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică). a) Simptomele includ: - cele mai comune semne: febră, dificultate în respiraţie (creşterea frecvenţei respiratorii), tuse, durere în gât, stare de oboseală, dureri musculare etc.;