────────── Aprobat prin
ORDINUL nr. M.148 din 20 noiembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1135 din 25 noiembrie 2022.──────────
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Sistemul de management al situaţiilor de urgenţă din M.Ap.N. se constituie şi funcţionează ca parte componentă a SNMSU, prevăzut de lege, având drept scop desfăşurarea activităţilor din domeniul situaţiilor de urgenţă în scopul planificării, conducerii şi executării misiunilor M.Ap.N. pentru structurile proprii şi în sprijinul administraţiei publice centrale şi locale, potrivit funcţiilor de sprijin repartizate.
ART. 2 (1) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles: a) structură militară - structuri centrale, state majore, comandamente, centre, mari unităţi, unităţi, formaţiuni şi detaşamente, organizate conform statelor de organizare la pace sau pachete de forţe constituite temporar pentru executarea unei intervenţii în situaţii de urgenţă; b) zonă de responsabilitate - arealul geografic temporar definit şi delimitat, inclus în teritoriul aflat sub jurisdicţia statului român, în care sunt planificate şi executate misiuni de intervenţie în situaţii de urgenţă; c) intervenţie în situaţii de urgenţă - acţiuni desfăşurate, în timp oportun, în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv al structurilor militare, în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării, după caz, a consecinţelor acesteia; poate include una sau mai multe misiuni de intervenţie în situaţii de urgenţă şi este strict delimitată de perioada de timp dintre data şi ora părăsirii unităţii şi data şi ora întoarcerii în unitate; d) misiune de intervenţie în situaţii de urgenţă - activitate desfăşurată de o structură militară în scopul îndeplinirii responsabilităţilor asociate unei funcţii de sprijin asumate; e) capabilitate de intervenţie în situaţie de urgenţă - ansamblul forţelor, mijloacelor şi facilităţilor de cazare, hrănire şi asistenţă medicală de urgenţă şi spitalicească, puse la dispoziţie în vederea realizării acţiunilor de răspuns, conform funcţiilor de sprijin repartizate; f) loc disponibil în unităţile medicale militare - pat în regim de spitalizare continuă, pe specialităţi, pentru care există capabilităţi de investigare şi tratament de specialitate.