CAP. I Scopul
ART. 1 Prin Regulamentul privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, denumit în continuare Regulament, se stabilesc criteriile obiective, transparente şi nediscriminatorii pentru asigurarea accesului la depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, denumite în continuare depozite.
CAP. II Domeniul de aplicare
ART. 2 Regulamentul se aplică Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumită în continuare ANRGN, operatorilor licenţiaţi pentru înmagazinarea subterană a gazelor naturale, denumiţi în continuare operatori de înmagazinare,şi solicitanţilor de acces la depozite, care pot fi: a) producători de gaze naturale; b) agenţi economici licenţiaţi de ANRGN pentru transportul gazelor naturale; c) agenţi economici licenţiaţi de ANRGN pentru furnizarea gazelor naturale; d) consumatori eligibili de gaze naturale acreditaţi de ANRGN; e) persoane juridice străine, beneficiare ale tranzitului de gaze naturale pe teritoriul României.
ART. 3 Pentru depozitele care sunt precizate în ordinele preşedintelui ANRGN privind stabilirea tarifelor reglementate pentru înmagazinarea subterană a gazelor naturale, alocarea capacităţilor disponibile se face în conformitate cu prevederile prezentului regulament.