ART. 1 (1) Prezentul regulament stabileşte procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate pe baza atestatului emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile legii, şi a testarii individuale de către comisia de autorizare de pe lângă inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap. (2) Autorizaţia reprezintă actul administrativ care recunoaşte calitatea de interpret al limbajului mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate.
ART. 2 În vederea autorizării ca interpret solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă vârsta minima de 18 ani; b) sa fi absolvit cel puţin cursurile învăţământului liceal; c) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestata pe baza unui examen medical de specialitate; d) sa fi absolvit cursurile de interpreţi şi sa posede un atestat eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; e) sa nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de interpret.
ART. 3 (1) Dosarul cu documentele necesare obţinerii autorizaţiei de interpret se va depune la inspectoratul de stat teritorial pentru persoanele cu handicap în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul. (2) Dosarul va cuprinde următoarele documente: - cerere de autorizare; - acte de identitate şi de stare civilă, în copie legalizată;