- extras - În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) şi ale
art. 44 alin. (1), (4) şi
(6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 28.10.2020-28.12.2020 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Lungu Dănuţ-Ionuţ, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020: - contribuţiile electorale au fost în cuantum de 400,00 lei, reprezentând contribuţii ale candidatului independent; – cheltuielile electorale au fost în cuantum de 397,50 lei. Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 400,00 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 397,50 lei. În conformitate cu prevederile
art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu ale
art. 58 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, a fost invalidată suma de 397,50 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile
art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 30 decembrie 2020. Nr. 33.443.