1. Preambul În conformitate cu prevederile
Legii nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, prin
Decizia primului-ministru nr. 21/2008 pentru numirea Comisiei de coordonare prevăzute la
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, cu modificările ulterioare, s-a constituit Comisia de coordonare însărcinată cu elaborarea Planului de acţiuni pentru situaţii de urgenţă şi totodată cu avizarea şi monitorizarea măsurilor necesare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a României. 2. Activitatea Comisiei de coordonare În vederea asigurării securităţii şi continuităţii în furnizarea gazelor naturale, în special, în sezonul rece al anului 2009-2010, Comisia de coordonare s-a întâlnit în scopul monitorizării aspectelor relevante şi adoptării deciziilor privind siguranţa şi continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale, după cum urmează: a) periodic, în scopul monitorizării unor aspecte relevante, astfel: ● îndeplinirea obligaţiei furnizorilor de gaze naturale prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2009 privind stabilirea stocului de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale aveau obligaţia să îl deţină în depozitele de înmagazinare subterană la încheierea ciclului de injecţie din anul 2009; ● situaţia referitoare la cantităţile de gaze naturale extrase, stocul rămas disponibil şi capacitatea de extracţie zilnică, detaliată pe depozite de înmagazinare; ● situaţia stocurilor de combustibili alternativi (păcură, cărbune etc.), respectiv a numărului de zile pentru care aceste stocuri acoperă necesarul de consum al fiecărui utilizator prevăzut în Planul de acţiuni pentru situaţii de urgenţă pentru anul gazier 2009-2010; ● nivelul producţiei de gaze naturale realizat şi contractat de cei 2 mari producători interni: Societatea Naţională de Gaze Naturale ROMGAZ - S.A. şi Societatea Comercială PETROM - S.A.; b) în regim de urgenţă, ca urmare a notificărilor transmise de Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale, astfel: ● în data de 25 ianuarie 2010, convocarea în regim de urgenţă a Comisiei de coordonare, determinată de scăderea accentuată a parametrilor tehnologici din Sistemul naţional de transport, ca urmare a creşterii consumului de gaze naturale în sectorul rezidenţial, pe fondul înregistrării unor temperaturi extrem de reduse la nivel naţional; ● declararea situaţiei de urgenţă în aprovizionarea cu gaze naturale începând cu data de 25 ianuarie 2010; ● aplicarea măsurilor stipulate în Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă pentru anul gazier 2009-2010, respectiv: - maximizarea producţiei interne de gaze naturale;