------------- *) Aprobat de
Hotărârea nr. 570/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 502 din 20 iulie 2010. Introducere Programul Statistic Naţional Anual (PSNA) reprezintă instrumentul de bază prin care Institutul Naţional de Statistică (INS) şi ceilalţi producători de statistici oficiale sunt autorizaţi să realizeze colectarea, stocarea, procesarea, analiza şi diseminarea datelor statistice oficiale, în vederea asigurării informaţiilor necesare utilizatorilor interni şi externi. La acestea se adaugă informaţiile statistice ce decurg din legislaţia Uniunii Europene şi din recomandările altor organizaţii internaţionale. El reuneşte, într-un ansamblu cuprinzător şi coerent, lucrările statistice de bază, orientate spre satisfacerea cu informaţii şi date statistice cât mai complete şi de calitate a necesităţilor tuturor categoriilor de utilizatori. În elaborarea Programului Statistic Naţional Anual 2010, Institutul Naţional de Statistică a avut în vedere acoperirea, sub aspectul cercetării statistice, respectiv a comensurării în principal în expresie cantitativă (numerică), a principalelor priorităţi ale politicilor naţionale şi comunitare privind: ● Redresarea economică şi socială, implicit evoluţiile vizând depăşirea crizei economice; ● Schimbările climatice din perspectiva asigurării unei Europe durabile; ● Poziţionarea pe prim plan a cetăţenilor Europei; ● Europa ca partener mondial; ● O mai bună reglementare şi transparenţă a activităţilor, obiectivelor programului Uniunii Europene; ● Reducerea sarcinii de răspuns a furnizorilor de date şi informaţii primare. Programul Statistic Naţional Anual 2010 este fundamentat pe baza obiectivelor şi acţiunilor incluse în Programul Statistic Naţional Multianual 2009-2010 şi reprezintă o continuare a acţiunilor din Programul Statistic Anual 2009. Programul a fost realizat în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene şi de abrogare a
Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidenţiale Biroului Statistic al Comunităţilor Europene, a
Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare şi a
Deciziei 89/382/CEE , Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităţilor Europene, cu principiile Codului de Practici al Statisticilor Europene, în vederea elaborării şi difuzării unor statistici oficiale armonizate, de înaltă calitate şi în scopul asigurării unei funcţionări adecvate a sistemului statistic naţional în ansamblul său. Institutul Naţional de Statistică urmăreşte, prin Programul Statistic Naţional Anual, să contribuie la realizarea Programului Statistic European în convergenţă cu nevoile naţionale, având în vedere: