Inapoi la Cautare

ORDONANŢĂ 3 /2016


pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.04.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (01.04.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.4 şi II.5 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    ART. I

    (1) Centrul de Conferinţe şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică, instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Institutului Naţional de Statistică, se reorganizează prin fuziunea prin absorbţie de către Institutul Naţional de Statistică, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV.

    (2) Activitatea Diseminarea informaţiilor statistice româneşti, activitate finanţată integral din venituri proprii, care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Statistică, se desfiinţează la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV.

    (3) Posturile şi personalul Centrului de Conferinţe şi, respectiv, posturile şi personalul Centrului Naţional de Pregătire în Statistică sunt preluate de Institutul Naţional de Statistică. Personalul preluat este încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. IV, cu respectarea termenelor şi procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal, iar salarizarea acestuia se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

    (4) Activele şi pasivele Centrului de Conferinţe şi, respectiv, activele şi pasivele Centrului Naţional de Pregătire în Statistică, precum şi posturile şi personalul prevăzute la alin. (3) sunt preluate de către Institutul Naţional de Statistică pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unui protocol de predare-preluare încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Institutul Naţional de Statistică se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg atât din acte normative - inclusiv în dreptul de administrare a Centrului de Conferinţe şi, respectiv, a Centrului Naţional de Pregătire în Statistică, asupra imobilelor aflate în domeniul public al statului şi în administrarea acestora - cât şi din contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Centrul de Conferinţe şi, respectiv, Centrul Naţional de Pregătire în Statistică sunt părţi.

    (5) Excedentul din anii anteriori se va vira la bugetul de stat la capitolul 41.01 "Alte operaţiuni financiare" subcapitolul 41.01.08 "Disponibil din excedentele anilor precedenţi ale instituţiilor reorganizate" şi diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare ale anului curent, ale Centrului Naţional de Pregătire în Statistică şi, respectiv, cele rezultate din activitatea Diseminarea informaţiilor statistice româneşti se va vira în contul de venituri al bugetului de stat cod 36.01.05 "Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice".

    (6) Datoriile Centrului de Conferinţe se plătesc din bugetul Institutului Naţional de Statistică pe anul 2016.

    ART. II

    Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(3) În subordinea Institutului Naţional de Statistică funcţionează, ca instituţii publice cu personalitate juridică, direcţiile regionale de statistică şi direcţiile judeţene de statistică, corespunzător structurii teritoriale a României, finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Institutului Naţional de Statistică."

    2. La articolul 15 alineatul (1), litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins:

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.