(1) Autorizaţia specială nominală de circulaţie se păstrează în original la bordul vehiculului şi se prezintă de fiecare dată la controlul organelor abilitate. În cazul pierderii, furtului, deteriorării sau schimbării deţinătorului vehiculului pentru care a fost eliberată, autorizaţia specială nominală de circulaţie se consideră nulă şi nu se înlocuieşte. În astfel de cazuri, deţinătorul poate solicita eliberarea unei noi autorizaţii, în condiţiile prezentului ordin. (2) Autorizaţia specială nominală de circulaţie rămâne valabilă în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului pentru acelaşi deţinător, cu menţinerea celorlalte înscrisuri din autorizaţia specială nominală de circulaţie.
ART. 4 Prevederile
art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, se aplică în mod corespunzător în perioadele de timp şi pentru categoriile de vehicule prevăzute la art. 1.
ART. 5 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform legii.
ART. 6 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 612/625/2005, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat