Având în vedere prevederile
art. 125 alin. (6)-(8) şi
alin. (14), ale
art. 138 alin. (1) lit. k), ale
art. 142 alin. (1) lit. e), ale
art. 156^2 alin. (1) lit. e) şi ale
art. 194 pct. 42 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale
art. 10 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
ART. I Procedura privind fundamentarea şi criteriile de aprobare a planurilor de investiţii ale operatorilor de transport şi de sistem, de distribuţie şi de înmagazinare a gazelor naturale, precum şi ai terminalelor GNL, aprobată prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 26 martie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La
articolul 18, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: "h) valoarea din surse proprii a planului de investiţii al OTS pentru fiecare an din perioada de reglementare este cel puţin egală cu valoarea costului cu amortizarea reglementată totală anuală prognozată aferentă aceluiaşi an al perioadei de reglementare." 2. La
articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Prin derogare de la prevederile alin. (2), OTS transmite planul anual de investiţii justificat în conformitate cu prevederile art. 30, până la data de 15 noiembrie a anului anterior."