În baza
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, în temeiul
art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. ARTICOL UNIC Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, încheiat prin schimb de note verbale*) semnate la Bucureşti la 7 iulie 2010 şi la 2 noiembrie 2010, pentru prelungirea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998, ratificat prin
Ordonanţa Guvernului nr. 3/1999, aprobată prin
Legea nr. 100/1999, cu modificările şi completările ulterioare.------------ *) Traducere. p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de stat Bucureşti, 29 iulie 2011. Nr. 814. Nr. 2.010/147 Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti prezintă salutul său Ministerului Afacerilor Externe al României şi, referitor la consultările dintre reprezentanţii celor două guverne, are onoarea de a propune prelungirea Acordului dintre Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare (Acordul), semnat la 30 martie 1998, astfel cum a fost amendat, pentru o perioadă de un an, până la 8 iulie 2011. Dacă această propunere este agreată de Guvernul României, se propune în continuare ca această notă, împreună cu nota ce conţine răspunsul pozitiv al ministerului, să constituie un acord între cele două guverne de prelungire a Acordului, care va intra în vigoare la data notei de răspuns a ministerului, producând efecte din data de 8 iulie 2010.