În temeiul prevederilor
art. 22 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
art. 249 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, cu modificările şi completările ulterioare, secretarul general al Camerei Deputaţilor emite prezentul ordin.
ART. I Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 1.173/2018 privind procedurile publicării, republicării şi rectificării, precum şi ale publicării în numere speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Monitorul Oficial al României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, se completează după cum urmează: 1. La
articolul 3, după alineatul (1) se introducdouă noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremurele, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă derularea procedurii transmiterii actelor conform alin. (1), actele se transmit exclusiv în format electronic, în fişier certificat electronic, în condiţiile prevederilor alin. (3).(1^2) Secretarul general al Camerei Deputaţilor stabileşte prin ordin perioada în care sunt aplicabile prevederile alin. (1^1)." 2. La
articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: "(5^1) În situaţiile prevăzute la alin. (1^1), emitenţii vor transmite prin e-mail la secretarul general al Camerei Deputaţilor actele supuse publicării, însoţite de o adresă de înaintare certificată electronic care să cuprindă informaţiile prevăzute la alin. (5) lit. a)-c), precum şi precizarea că documentul a fost semnat de conducătorul emitentului sau de către locţiitorul acestuia, atunci când este cazul, în condiţiile legii." 3. La
articolul 3, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins: "(8) Evidenţa actelor primite spre publicare conform prevederilor alin. (1^1) se ţine la secretarul general al Camerei Deputaţilor într-un registru electronic." 4. La
articolul 4, după alineatul (1)