Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. S.P. 4.043 din 25.03.2019, având în vedere prevederile
art. 8 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă
Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, prevăzute în
anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 2 Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Colegiul Farmaciştilor din România şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3 (1) Prezentul ordin intră în vigoare în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Dosarele depuse înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.
ART. 4