În conformitate cu prevederile
art. 65 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
ART. 1 Se aprobă programa şcolară pentru disciplina opţională "Dezvoltarea abilităţilor de viaţă". Programa este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Începând cu anul şcolar 2012-2013, programa şcolară prevăzută la art. 1 poate fi utilizată în învăţământul primar şi gimnazial ca ofertă naţională de curriculum la decizia şcolii sau în cadrul temelor incluse în activitatea corespunzătoare ariei curriculare Consiliere şi orientare.
ART. 3 Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, relaţia cu Parlamentul şi partenerii sociali, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării,