REGULAMENTUL COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE Nr. 2/2008 pentru implementarea
Directivei 2007/16/CE privind punerea în aplicare a
Directivei 85/611/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce priveşte clarificarea anumitor definiţii
ART. 1 Prezentul regulament stabileşte norme în vederea aplicării unor prevederi ale
Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare
Legea nr. 297/2004, precum şi ale Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv şi a depozitarilor.
ART. 2 (1) În aplicarea prevederilor
art. 101 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, valori mobiliare sunt instrumentele financiare care îndeplinesc următoarele criterii: a) potenţiala pierdere pe care organismul de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) o poate suporta ca urmare a deţinerii respectivelor instrumente se limitează la suma plătită pentru acestea; b) lichiditatea acestora nu afectează capacitatea OPCVM de a emite şi răscumpăra în mod continuu titlurile de participare; c) o evaluare de încredere a acestora este disponibilă, după cum urmează: