În baza prevederilor
art. 242 şi 243 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
ART. I Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins: "(4) Examenul pentru obţinerea gradelor didactice în învăţământ poate fi susţinut la una dintre specializările înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar. (5) Specializările/Programele de studii şi formele de învăţământ pentru absolvenţii cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, înscrişi pentru susţinerea examenelor în vederea obţinerii gradelor didactice în învăţământ, care au început studiile după intrarea în vigoare a
Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, în baza unei hotărâri de Guvern." 2. La articolul 17, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Prin excepţie, pentru educatori/educatoare, învăţători/învăţătoare, institutori, maiştri-instructori, antrenori şi alte categorii de cadre didactice cu studii medii din învăţământul de masă şi învăţământul special, în comisiile pentru obţinerea gradelor didactice sau pentru coordonarea lucrării metodico-ştiinţifice pot fi numite şi cadre didactice având specialitatea în care candidaţii susţin examenul ori, după caz, limba română, matematică, pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială şi care au gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor." 3. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 18. - (1) Subiectele pentru probele de examen pentru obţinerea gradelor didactice, inclusiv pentru colocviul de admitere, se stabilesc în plenul comisiei de examinare, pe baza unei tematici şi bibliografii din programele în vigoare, aprobate prin ordin de ministru." 4. La articolul 22, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 7,50 şi 7,99, inclusiv note de 7,50 şi 7,99, respectiv între 9,50 şi 9,99, inclusiv 9,50 şi 10, nota definitivă este nota acordată de comisia de contestaţii."