În temeiul
art. 62 alin. (1),
art. 70 alin. (1), (2) şi (4),
art. 76 şi
art. 133 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, văzând şi
art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Regulamentul privind recrutarea, promovarea în funcţii de execuţie şi de conducere şi evaluarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va fi disponibil spre consultare publicului la sediile parchetelor, prin grija compartimentelor de informare publică şi relaţii cu presa. (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul nr. 236/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3 Secţia de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentului ordin. p. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea