Având în vedere prevederile
art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 149/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă cuantumul taxei pentru eliberarea licenţei de depozit la valoarea de 130 lei.
ART. 2 Valoarea taxei pentru eliberarea licenţei de depozit se reactualizează anual cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice.
ART. 3 Taxa pentru eliberarea licenţei de depozit se percepe pentru fiecare licenţă solicitată de către depozitar.
ART. 4 Taxa pentru eliberarea licenţei de depozit se plăteşte anticipat în contul de venituri ale bugetului de stat 20.16.01.03 "Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare", deschis la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora operatorii economici îşi au sediul social.
ART. 5