Având în vedere prevederile
art. 72 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
art. 6 lit. b) şi
i), ale
art. 10 alin. (5^1) şi ale
art. 25 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
art. 8 alin. (2) din Regulamentul privind stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile
art. 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 211/2019 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referinţă pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi ale preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2020, în temeiul dispoziţiilor
art. 5 alin. (1) lit. c) şi
art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. 1 Pentru anul 2019, prevederile
art. 21 alin. (2) lit. i),
art. 27 lit. l) şi ale tabelului 7 din anexa nr. 3 la Regulamentul de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 şi 820 bis din 21 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică astfel: a) documentaţia de calificare prevăzută la
art. 21 alin. (2), pentru anul 2019, va cuprinde la
lit. i) energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin repartizată pentru fiecare dintre perioadele: 1 ianuarie-30 iunie, 1 iulie-28 noiembrie, 29 noiembrie-31 decembrie, pentru fiecare configuraţie, prezentate conform tabelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin; b) decizia anuală de calificare prevăzută la
art. 27, pentru anul 2019, va conţine la
lit. l)