În aplicarea prevederilor
art. 37 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 7 din anexa nr. I la aceeaşi lege, văzând şi dispoziţiile
Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 62 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi (2), art. 76, art. 126 alin. (5) şi al
art. 133 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante de manager economic şi a celorlalte posturi vacante sau temporar vacante de funcţionari publici şi personal contractual din cadrul Ministerului Public, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 373/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de manager economic şi a celorlalte posturi vacante de funcţionari publici şi personal contractual din cadrul Ministerului Public, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 29 ianuarie 2009. (2) Secţia de resurse umane şi documentare va lua măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentului ordin.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,