În temeiul
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, al
art. 19 din Legea minelor nr. 85/2003 şi al
art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.
ART. 1 Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1, în calitate de autoritate competentă abilitată să aplice prevederile
Legii minelor nr. 85/2003, organizează concurs public de oferte pentru concesionarea de activităţi miniere de exploatare în perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin.
ART. 2 Perimetrele în cuprinsul cărora urmează a fi concesionate activităţi miniere de exploatare, inclusiv coordonatele topogeodezice şi resursa minerală, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3 (1) Ofertele pot fi depuse, potrivit legii, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale din municipiul Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1. (2) Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 60-a zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. (3) Dacă termenul prevăzut la alin. (2) se împlineşte într-o zi nelucrătoare, acesta se prorogă până la ora 15,00 a primei zile lucrătoare următoare.
ART. 4 Ofertele persoanelor juridice române sau străine interesate vor cuprinde, cu respectarea prevederilor art. 42-44 şi ale
art. 93 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, următoarele documente şi informaţii: I. plic exterior: A. în cazul persoanelor juridice române: