În conformitate cu dispoziţiile
art. 19 alin. (1) şi
art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza
art. 11 alin. (1) şi
(4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
cap. VIII „Precizări specifice procedurii de clasare/declasare/schimbare de grupă valorică pentru siturile arheologice din Platforma continentală a litoralului românesc al Mării Negre“ din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin
Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:
ART. 1 Se declasează parţial din Lista monumentelor istorice monumentul istoric clasat cu denumirea Situl arheologic subacvatic, cod LMI CT-I-s-A-02561, pentru perimetrul determinat prin coordonate STEREO ’70 prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul culturii şi identităţii naţionale, Valer-Daniel Breaz Bucureşti, 2 aprilie 2019. Nr. 2.204.