Având în vedere dispoziţiile
Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune, precum şi ale
Legii nr. 129/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul justiţiei emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul de probaţiune, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată la care se abrogă dispoziţiile
Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.562/C/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de consilier de probaţiune şi inspector de probaţiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006.
ART. 3 Direcţia de probaţiune, Direcţia resurse umane şi relaţia cu Consiliul Superior al Magistraturii, tribunalele şi serviciile de probaţiune vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Ministrul justiţiei, Cătălin Marian Predoiu Bucureşti, 13 august 2008. Nr. 2.114/C. ANEXĂ