Având în vedere prevederile
art. 75 alin. (1) lit. b), ale
art. 76 alin. (3) şi ale
art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. b) şi
alin. (5) şi ale
art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
ART. I Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 21 septembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La
articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 32 (1) La stabilirea costurilor de operare şi mentenanţă controlabile prognozate, ANRE are în vedere costurile cu personalul defalcate pe categorii de angajaţi, rezultate din analiza evoluţiei datelor prezentate şi fundamentate de operatorul de distribuţie, precum şi din comparaţia datelor operatorilor de distribuţie. Costurile cu personalul angajat solicitate de operatori trebuie fundamentate de aceştia pe baza numărului de personal angajat cu contract individual de muncă utilizat de operatorul de distribuţie, a nivelului salarial mediu şi a celorlalte costuri de personal prevăzute la art. 30. În cadrul fundamentării costurilor de personal pentru următoarea perioadă de reglementare operatorul de distribuţie trebuie să prezinte detaliat, pentru fiecare an al următoarei perioade de reglementare şi pentru anul de referinţă, datele de fundamentare, modalitatea de calcul al elementelor utilizate şi justificări privind valorile luate în considerare şi evoluţia acestora de la an la an, defalcate distinct pentru personalul cu funcţii de conducere prevăzut la art. 23 lit. s) şi pentru restul personalului." 2. La
articolul 34, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: