Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei politica medicamentului nr. Cs.A. 13.816/2010, având în vedere: - prevederile titlului XVII "Medicamentul" al
Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; -
Hotărârea Guvernului nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Normele privind clasificarea pentru eliberare a medicamentelor de uz uman, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind clasificarea pentru eliberarea produselor medicamentoase de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 1 august 2003.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.