(4) Vehiculele feroviare modernizate vor fi supuse procedurilor de omologare tehnică/certificare prevăzute în actele normative în vigoare. (5) Vehiculele feroviare ale căror aparate de rulare/boghiuri, instalaţii de frână, aparate de tracţiune, ciocnire şi legare au fost aduse la parametrii şi caracteristicile tehnice prevăzute în reglementările tehnice în vigoare, cu ocazia reparaţiilor anterioare, şi care nu mai au în componenţă dotări, echipamente şi instalaţii care să afecteze securitatea şi integritatea oamenilor, mărfurilor şi protecţia mediului vor putea fi menţinute în funcţiune după expirarea duratei de serviciu, pentru o perioadă de timp stabilită de comisia constituită conform normelor cuprinse în anexa nr. 1, dar nu mai mult decât durata rămasă până la prima reparaţie planificată cu ridicarea de pe osii/boghiuri. Menţinerea în funcţiune a acestor vehicule feroviare se face pe baza avizului tehnic, în condiţiile în care structura de rezistenţă se încadrează în prevederile normelor tehnice feroviare şi ale instrucţiilor de reparaţie în vigoare şi s-au eliminat toate neconformităţîle din raportul de evaluare tehnică.
ART. 5 (1) Avizul tehnic pentru menţinerea în funcţiune a vehiculelor feroviare care au depăşit durata normală de funcţionare/durata de serviciu se acordă de către AFER potrivit normelor cuprinse în anexa nr. 1. (2) Modelul Avizului tehnic pentru menţinerea în funcţiune sau pentru acordarea unei noi durate normale de funcţionare a unui vehicul feroviar care a depăşit durata normală de funcţionare/durata de serviciu este cuprins în anexa nr. 2, iar cel al Raportului tehnic de evaluare a vehiculelor feroviare în vederea menţinerii în funcţiune după depăşirea duratei normale de funcţionare sau a acordării unei noi durate normale de funcţionare este cuprins în anexa nr. 3.
ART. 6 Pentru prestaţiile efectuate de către AFER privind acordarea avizului tehnic şi evaluarea stării tehnice, se percep tarife stabilite prin
Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 137/2003 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de servicii specifice efectuate de Autoritatea Feroviară Română - AFER, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 7 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 8 Deţinătorii vehiculelor feroviare care efectuează activităţi de transport feroviar şi cu metroul şi manevră feroviară, precum şi AFER vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 9 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
ART. 10 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în Buletinul AFER şi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.