Având în vedere prevederile
art. 105 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare, în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.002/2019 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă modelul formularului-tip „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor“, destinat utilizării în activitatea de control a persoanelor cu atribuţii de control din cadrul Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prevăzut în anexa nr. 1.
ART. 2 Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare şi de păstrare a formularului-tip menţionat la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 2.
ART. 3 Formularul prevăzut la art. 1 are regim special şi se tipăreşte prin unităţi specializate, pe baza comenzilor primite din partea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.
ART. 4 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se fac de către persoanele cu atribuţii de control din cadrul Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.