Având în vedere Referatul de aprobare nr. 166.277 din 31.12.2020 al Direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene, în baza: -
art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin
Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a
Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009, cu modificările şi completările ulterioare; –
pct. 8^2 din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 876/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART. 1 Se aprobă nivelul comisionului de garantare datorat fondurilor de garantare de către beneficiarii
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin
Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de beneficiari eligibili ai Fondului european agricol de dezvoltare rurală, pentru acordarea de scrisori de garanţie în favoarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în baza
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin
Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, astfel:
┌─────────────────────────┬────────────┐
│ │Nivelul │
│ │lunar al │
│Tipul scrisorii de │comisionului│
│garanţie │de garantare│
│ │pentru anul │
│ │2021 │
├─────────────────────────┼────────────┤
│1 │2 │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Scrisorile de garanţie │ │
│reprezentând 110% sau, │ │
│după caz, 100% din │0,05% │
│avansul acordat de │ │
│Agenţia pentru Finanţarea│ │
│Investiţiilor Rurale │ │
└─────────────────────────┴────────────┘