Având în vedere adoptarea la nivelul Uniunii Europene a regulamentelor privind instituirea sistemelor europene de informaţii pentru frontieră şi securitate, respectiv: -
Regulamentul (UE) 2017/2.226 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 noiembrie 2017 de instituire a Sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării ale resortisanţilor ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul aplicării legii şi de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi a
Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 şi
(UE) nr. 1.077/2011, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 327 din 9 decembrie 2017; –
Regulamentul (UE) 2018/1.240 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) şi de modificare a
Regulamentelor (UE) nr. 1.077/2011,
(UE) nr. 515/2014,
(UE) 2016/399,
(UE) 2016/1.624 şi
(UE) 2017/2.226, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 236 din 19 septembrie 2018; –
Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informaţii Schengen pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 312 din 7 decembrie 2018; –
Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi de modificare şi abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 312 din 7 decembrie 2018; –
Regulamentul (UE) 2018/1.862 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, de modificare şi de abrogare a
Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.986/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a
Deciziei 2010/261/UE a Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 312 din 7 decembrie 2018; –
Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care deţin informaţii privind condamnările resortisanţilor ţărilor terţe şi ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informaţii cu privire la cazierele judiciare, şi de modificare a
Regulamentului (UE) 2018/1.726, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 135 din 22 mai 2019; –
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informaţii privind vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 218 din 13 august 2008; –
Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale UE în domeniul frontierelor şi al vizelor şi de modificare a
Regulamentelor (CE) nr. 767/2008,
(UE) 2016/399,
(UE) 2017/2.226,
(UE) 2018/1.240,
(UE) 2018/1.726 şi
(UE) 2018/1.861 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a
Deciziilor 2004/512/CE şi
2008/633/JAI ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 135 din 22 mai 2019; –
Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale UE în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare, al azilului şi al migraţiei şi de modificare a
Regulamentelor (UE) 2018/1.726,
(UE) 2018/1.862 şi
(UE) 2019/816, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 135 din 22 mai 2019, în vederea stabilirii unui sistem de guvernanţă care să permită implementarea sistemelor europene de informaţii în calendarul stabilit de Comisia Europeană şi Agenţia Uniunii Europene pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie (eu-LISA), precum şi monitorizarea măsurilor aferente, de manieră a garanta că România este pregătită de operaţionalizarea acestora în termen, în scopul stabilirii unui mod de cooperare eficient, care să conducă la identificarea şi adoptarea deciziilor necesare, în temeiul
art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: