Inapoi la Cautare

ORDIN 11 /2011


pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit şi Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 16/2010


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 18.11.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (18.11.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene nr. 113.201 din 22 decembrie 2010,

    în baza:

    - prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    - prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    în temeiul art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

    ART. I

    Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit şi Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 8 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. După articolul 25 se introduc trei noi articole, articolele 25^1-25^3, cu următorul cuprins:

    "Art. 25^1. - Sumele aferente FEGA, FEADR, FEP, Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, virate eronat de către instituţiile publice responsabile cu gestionarea programelor comunitare, respectiv MADR, APDRP, APIA şi ANPA, în conturile de venituri ale bugetului de stat, se restituie de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului din conturile de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate, în conturile din care au fost dispuse plăţile, la cererea scrisă a instituţiilor publice care au efectuat virarea eronată, întocmită potrivit modelului din anexa nr. 28. Răspunderea privind sumele ce se restituie din conturile de venituri ale bugetului de stat în care s-a efectuat plata eronată revine exclusiv instituţiei publice care solicită restituirea."

    Art. 25^2. - Sumele care pot fi restituite în condiţiile art. 25^1sunt următoarele:

    a) sume virate la subdiviziunile corespunzătoare din cadrul capitolului de venituri ale bugetului de stat 45.01 «Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări», codificate eronat cu codul de identificare fiscală al altor beneficiari decât cei cărora li se cuvin sumele sau cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului 8609468;

    b) sumele virate eronat la alte subdiviziuni de venituri ale bugetului de stat, altele decât cele prevăzute la lit. a), codificate cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului 8609468.

    Art. 25^3. - Restituirea sumelor virate eronat în conturi de cheltuieli bugetare deschise pe numele instituţiilor publice la Trezoreria Statului, la titlul 85 "Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", se efectuează de titularii conturilor pe baza cererii scrise a MADR, APDRP, APIA şi ANPA, după caz, în condiţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare."

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.