"(3^1) Prevederile alin. (3) se aplică şi membrilor familiei persoanelor îndreptăţite, care locuiesc şi gospodăresc împreună cu acestea." 2. La articolul 1 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) au un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa."
ART. III În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor actualiza Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 decembrie 2000, cu modificările ulterioare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Marian Petrache,