Inapoi la Cautare

ORD DE URGENŢĂ 17 /2018


pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 23.08.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (23.08.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Luând în considerare prevederile art. 136 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, conform cărora Comisia Europeană dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operaţional care nu a fost utilizată pentru prefinanţarea iniţială şi anuală şi pentru plăţile intermediare până la data de 31 decembrie a celui de al treilea exerciţiu financiar care urmează anului angajamentului bugetar,

    se impune astfel necesitatea întreprinderii unor măsuri, în regim de urgenţă, pentru sporirea ritmului de implementare a Programului operaţional regional prin identificarea unor soluţii de decontare a unor cheltuieli eligibile în cadrul programului, deja efectuate de către beneficiarii de proiecte retrospective/alternative şi includerea acestora în aplicaţii de plată către Comisia Europeană.

    Având în vedere că pentru a se asigura un cadru unitar şi eficient de îndeplinire a funcţiilor delegate este necesar să se constituie temeiul legal astfel încât, pentru axele 1 şi 2 din Programul operaţional Infrastructură mare, avizul de principiu să fie acordat de către Organismul intermediar Transport,

    totodată, la nivelul Programului operaţional Infrastructură mare, având în vedere specificul şi complexitatea proiectelor de investiţii finanţate, experienţa fazării proiectelor din Programul operaţional sectorial Mediu şi Programul operaţional sectorial Transport din perioada de programare 2007-2013, posibilitatea înregistrării de blocaje sau întârzieri în procesul de achiziţie publică sau de execuţie a lucrărilor, este necesară extinderea procentului de supracontractare, astfel încât la finalul perioadei de eligibilitate România să utilizeze în întregime fondurile alocate în cadrul acestui program. Astfel, din analiza datelor financiare rezultate din implementarea 2007-2013 a rezultat că pentru o absorbţie de 100% a fondurilor alocate este nevoie de o supracontractare între 50% şi 200%, cu o pondere crescută în domeniul transporturilor, pentru a asigura conectivitatea cu coridoarele de transport europene, mobilitatea populaţiei şi a mediului de afaceri la nivel naţional şi european. De asemenea, dezvoltarea infrastructurilor de apă şi apă uzată şi management al deşeurilor reprezintă o prioritate strategică la nivel naţional, în contextul în care România trebuie să demonstreze că a întreprins toate demersurile pentru a realiza investiţiile necesare pentru a se respecta condiţiile şi termenele de conformare şi a evita declanşarea procedurilor de infringement în aceste sectoare. În acest context, contractarea tuturor proiectelor din portofoliul de mediu reprezintă o măsură imediată, cu rezultate pozitive atât la nivelul absorbţiei, cât şi al îndeplinirii angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare.

    În vederea asigurării unui cadru unitar la nivelul Programului operaţional Infrastructură mare de realizare a plăţilor în cazul proiectelor cuprinse în bugetul ordonatorului principal de credite este necesar avizul de principiu al autorităţii de management POIM, pentru beneficiarii care au contractele de achiziţie publică încheiate, dar ale căror contracte de finanţare nu au fost încheiate cu autoritatea de management. Astfel, este necesară extinderea în regim de urgenţă a mecanismului stabilit pentru beneficiarii definiţi la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015
 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016
, cu modificările şi completările ulterioare, şi la beneficiarii definiţi la art. 6 alin. (1)
 şi (3)
 din acelaşi act normativ.

    În cadrul Programului operaţional Competitivitate, în cazul anumitor apeluri de proiecte lansate, în urma procesului de evaluare-selecţie au rezultat proiecte eligibile, situate peste pragul minim de calitate, dar care nu s-au încadrat în bugetul alocat acestor apeluri, precum şi existenţa unor proiecte care contribuie la ridicarea unor condiţionalităţi ex-ante, dar pentru care bugetul alocat prin program nu este suficient. Astfel, este necesară conturarea unui instrument legal care să permită încheierea de contracte/decizii/ordine de finanţare pentru sumele rezultate cu titlu de economii realizate, în special, de către beneficiarii unici. Un asemenea instrument juridic îl poate reprezenta majorarea pragului maxim pentru care autoritatea de management este autorizată să încheie contracte/decizii/ordine de la 50% la 100% în cadrul Programului operaţional Competitivitate pe fiecare din cele două axe prioritare.

    Având în vedere necesitatea urgentării implementării programelor operaţionale, au fost identificate o serie de proiecte retrospective/alternative aflate în implementare la nivelul autorităţilor publice locale, care au cheltuieli deja efectuate şi care ar putea fi finanţate din fonduri europene. Prin contractarea acestor proiecte, cheltuielile deja efectuate vor putea fi rambursate în acest an, contribuind astfel la diminuarea riscului de dezangajare la nivelul programului operaţional pentru anul curent.

    Pentru a pune în practică aceste măsuri este nevoie de a asigura cadrul legal necesar lansării unor apeluri de proiecte în limita a 200% din alocare.

    Pentru a putea semna contracte de finanţare pentru aceste proiecte trebuie parcurşi mai mulţi paşi: lansare apel, depunere proiecte, evaluare şi selecţie proiecte, semnarea contractelor. Acest proces poate dura până la 6 luni de la lansarea apelului de proiecte, în funcţie de ritmul de depunere al beneficiarilor. Pentru a putea lansa aceste apeluri este nevoie a exista sursa de finanţare la momentul lansării. Pentru a putea solicita spre decontare sume de bani de la Comisia Europeană, beneficiarul trebuie să depună, după semnarea contractului de finanţare, documentele pentru rambursarea cheltuielilor efectuate. Ulterior, aceste sume trebuie să fie verificate, la nivelul autorităţii de management, să fie plătite, precum şi să fie incluse într-o declaraţie de cheltuieli ce va fi transmisă la Comisia Europeană până în noiembrie 2018.

    Având în vedere că sumele ce vor fi dezangajate la sfârşitul anului 2018 sunt estimate a fi de aproximativ 600 milioane euro dacă România nu transmite Comisiei Europene aplicaţii de plată pentru minimum această valoare, este imperios necesară lărgirea bazei de proiecte care pot genera cheltuieli eligibile prin majorarea procentului de contractare.

    Ţinând cont de faptul că măsura este necesară pentru a asigura cadrul legal necesar lansării unor apeluri de proiecte peste limitele maxime alocate, deoarece limitele specificate la art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015
, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016
, cu modificările şi completările ulterioare, au fost deja atinse în cadrul unor axe prioritare pentru care urmează să se lanseze apeluri de proiecte,

    având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015
 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2018
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.