Având în vedere necesitatea încadrării în limita de deficit bugetar, instituită prin reglementări europene (Sistemul european de conturi - deficit ESA), ţinând cont de cheltuielile suplimentare de aproximativ 6,6 miliarde lei rezultate din aplicarea prevederilor
Legii nr. 14/2020 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea
art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare, în vederea asigurării acestui drept constituţional ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare, precum şi pentru a asigura sustenabilitatea plăţii sumelor în cuantumul majorat al alocaţiei de stat pentru copii conform
Legii nr. 14/2020, cu modificările ulterioare, luând în considerare faptul că s-a respins de către Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 593/2020, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind respingerea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a
art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea
art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, întrucât
Legea nr. 14/2020, cu modificările ulterioare, prin care majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, respectiv dublarea cuantumului acesteia acordat în anul 2019, şi în condiţiile
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 593/2020, va produce efecte juridice începând cu data de 1 august 2020, având în vedere faptul că de la bugetul de stat au fost susţinute o serie de cheltuieli neprevăzute pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente, ţinând cont de faptul că din bugetul anului 2020 trebuie să fie acoperite atât cheltuielile pentru susţinerea măsurilor de redresare economică şi de protecţie socială pentru combaterea efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cât şi cheltuielile generate de majorarea unor drepturi sociale, inclusiv a alocaţiei de stat pentru copii, în acest context, majorarea alocaţiei de stat pentru copii din luna august 2020, cu un impact bugetar de aproximativ 2,3 miliarde lei care nu poate fi susţinut, şi având în vedere
Decizia Curţii Constituţionale nr. 593/2020, în absenţa unor prevederi care să asigure o majorare sustenabilă a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, vor fi afectaţi negativ indicatorii bugetari.