Inapoi la Cautare

ORD DE URGENŢĂ 108 /2005


privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală


Puteti sa consultati o forma actualizata valabilă între 01.04.2008 și 31.12.2009 , conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata ,valabilă între 01.04.2008 și 31.12.2009 , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul României şi-a propus, ca obiectiv prioritar, întărirea capacităţii instituţionale din administraţia publică locală.

    În vederea susţinerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechităţile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime în muncă), în baza hotărârilor definitive şi irevocabile ale unor instanţe de judecată. În acest sens şi pentru a se evita extinderea aplicării unor dispoziţii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acţiuni în instanţă în curs de soluţionare, se impune, în regim de urgenţă, reglementarea situaţiei privind remunerarea funcţiilor de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală.

    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. 1

    (1) Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile cuprinse în cap. I nr. crt. 10-37 din anexa nr. VII/1b şi la nr. crt. 21-26 din anexa VII/2b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

    (2) Indemnizaţiile lunare prevăzute în anexă sunt cele corespunzătoare pentru lunile octombrie-decembrie 2005. În perioada de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 30 septembrie 2005 se acordă 45% din suma aferentă creşterii totale a indemnizaţiilor lunare, calculată ca diferenţă între indemnizaţiile lunare cuvenite începând cu luna octombrie 2005, stabilite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, şi indemnizaţiile lunare avute în luna decembrie 2004.

    ART. 2

    Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, indemnizaţiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizaţiei nu se adaugă sporul de vechime în muncă şi nici alte sporuri prevăzute de lege.

    ART. 3

    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 septembrie 2005.

                                 PRIM-MINISTRU

                            CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

                                Contrasemnează:

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.