────────── Aprobate prin
ORDINUL nr. 463 din 21 august 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 695 din 23 august 2019.──────────
ART. 1 În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: a) schemă de ajutor de stat - orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol în conformitate cu
Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare
Legea nr. 227/2018, în baza căruia pot fi acordate ajutoare de stat; b) Program - Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol aprobat prin
Legea nr. 227/2018; c) cerere de finanţare - documentul prin care este solicitat sprijinul în cadrul schemei de finanţare pentru acoperirea costurilor eligibile descrise în proiect şi care contribuie la atingerea obiectivului de susţinere a crescătorilor de păsări pentru activitatea de creştere/reproducţie/incubaţie; d) contract de finanţare - document juridic prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă aferentă Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol şi care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor; e) cheltuieli eligibile - cheltuielile prevăzute la
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 227/2018; f) tânăr fermier - o persoană cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, la data depunerii cererii de finanţare în Program sau un administrator al unei societăţi comerciale care are vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, şi deţine cel puţin 50% din acţiunile societăţii, sau o persoană ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este membru în consiliul de administraţie al unei cooperative, are vârsta de până la 40 de ani inclusiv, deţine cel puţin 20% din acţiunile cooperativei şi cel puţin 50% dintr-o societate comercială membră a cooperativei; g) fermieri care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de finanţare - fermieri, indiferent de forma juridică, respectiv persoană juridică, PFA, II sau IF, care s-au înfiinţat cu cel mult 5 ani înainte de depunerea cererii de finanţare în Program, respectiv au codul CAEN al activităţii de creştere/reproducţie/incubaţie; h) zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice - zonele definite în anexa 8.2 „Lista zonelor eligibile M10, M11, M13“ a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, „Informare Măsuri de Mediu şi Climă PNDR 2014-2020“, „Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx“, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale care au fost eligibile în perioada 2015-2018, dar care vor fi excluse prin procesul de ajustare (fine-tuning);