ART. 1 În sensul prezentelor norme metodologice, noţiunea de personal militar este cea definită la
art. 3 lit. a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2 (1) Locurile de muncă şi activităţile ce dau dreptul personalului militar din Ministerul Apărării Naţionale la sporuri de vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei, în sensul
Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare. (2) Denumirile locurilor de muncă, unităţilor, activităţilor şi/sau ale funcţiilor care se încadrează în prevederile anexei nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, menţionate la alin. (1), sunt prevăzute în anexa nr. 1*).────────── *) Anexa nr. 1 la normele metodologice nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind clasificată potrivit
art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare.────────── (3) Locurile de muncă şi activităţile care nu se regăsesc în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, se încadrează în condiţii de muncă potrivit legislaţiei anterioare şi în conformitate cu prevederile
art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare.
ART. 3 Perioadele lucrate în aceleaşi condiţii de muncă se însumează, obţinându-se o cifră ce reprezintă ani întregi efectiv lucraţi. Pentru perioadele mai mici de un an, rămase după însumare, se ia în calcul un spor de vechime proporţional cu timpul lucrat.
ART. 4 (1) Perioadele în care personalul militar se află în incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă anual, concediu de odihnă suplimentar, se consideră ca fiind lucrate în condiţiile locului de muncă în care cei în cauză şi-au desfăşurat activitatea la data ivirii acestor situaţii. (2) Concediul de risc maternal, concediul de maternitate, concediul pentru creşterea copilului, concediul pentru creşterea copilului cu handicap, concediu de studii, învoiri, permisii, concediul fără plată, suspendarea din funcţie ca urmare a cercetării şi judecării în stare de arest preventiv şi perioada de predare a funcţiei după trecerea în rezervă/retragere nu se iau în calcul la stabilirea timpului efectiv lucrat în condiţiile locului de muncă în care personalul militar şi-a desfăşurat activitatea la data ivirii acestor situaţii.