Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC
Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1.
După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins: "ART. 8^1 (1) Termenul-limită până la care se depune cererea de înscriere în Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, prevăzută la art. 8, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul solicitărilor fermierilor, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, se pot stabili noi sesiuni de înscriere în Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, cu încadrarea în valoarea totală a ajutorului de stat prevăzută la art. 18 alin. (1). " 2. La
articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) În cazul în care aplicaţia informatică prevăzută la art. 7 alin. (3) nu este operaţională la data depunerii cererilor de finanţare prevăzute la alin. (1), verificarea acestora împreună cu documentele anexate, în corelare cu datele din cererile de înscriere, se va realiza de către funcţionarii din cadrul direcţiei pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, desemnaţi prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcţional." 3. La
articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 15 (1) Termenul maxim de realizare a investiţiilor este de 18 luni de la acordarea primei plăţi aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 6 luni."