Datele necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări cuprind: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi de telefonie mobilă: numărul de telefon apelant, precum şi numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat; b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet: 1. identificatorul alocat; 2. identificatorul de utilizator şi numărul de telefon alocat pentru efectuarea oricărei comunicări prin reţeaua publică de telefonie; 3. numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, căruia i s-a alocat o adresă Internet Protocol, denumită în continuare adresă IP, un identificator de utilizator sau un număr de telefon, la momentul comunicării.
ART. 5 Datele necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări cuprind: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi de telefonie mobilă: 1. numărul format sau apelat şi, în cazurile care includ servicii suplimentare precum redirecţionarea sau transferul apelului, numărul către care este direcţionat apelul; 2. numele şi adresa abonatului ori ale utilizatorului înregistrat; b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet: 1. identificatorul utilizatorului sau numărul de telefon al destinatarului unui apel telefonic prin internet; 2. numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat şi identificatorul utilizatorului destinatar al comunicării.
ART. 6