--------- *) Republicată în temeiul
art. II din Legea nr. 153/2010 privind modificarea
Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000 şi ulterior a mai fost modificată şi completată prin: - Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002; -
Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin
Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare; -
Legea nr. 265/2004 privind modificarea
Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004; -
Legea nr. 355/2004 privind completarea
art. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004; -
Legea nr. 234/2008 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 6 noiembrie 2008; -
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
ART. 1 Pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială.
ART. 2 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte: 1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice; 2. importul sau procurarea din ţară, în vederea comercializării, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate care imprimă proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s, cu excepţia celor destinate pentru a fi folosite la antrenamente şi competiţii de către Federaţia Română de Tir, de cluburile şi asociaţiile sportive cu secţii de tir afiliate la această federaţie, care pot dobândi, deţine şi folosi arme din această categorie, conform standardelor sportive internaţionale;