Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1 Se aprobă Planul de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, potrivit anexelor nr. I-V care fac parte integrantă din prezenta lege.
ART. 2 (1) Reţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi rurale, ierarhizate pe ranguri, potrivit anexelor nr. II-IV. (2) Potrivit prezentei legi, ierarhizarea localităţilor pe ranguri este următoarea: a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană; b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european; c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi; d) rangul III - oraşe; e) rangul IV - sate reşedinţă de comună; f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.
ART. 3 (1) Trecerea localităţilor de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, în condiţiile legii, cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali prevăzuţi în anexa nr. II, pentru localităţile urbane, şi în anexa nr. IV, pentru localităţile rurale. (2) Principalii indicatori, elementele şi nivelurile de dotare prevăzute de lege pentru ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale vor sta la baza criteriilor de stabilire a impozitelor şi taxelor.