Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera. (2) Auditul financiar cuprinde şi auditul statutar, desfăşurat potrivit legii." 2. La articolul 3, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Auditorii financiari care au dobândit această calitate şi sunt membri ai Camerei, în exercitarea independentă a profesiei, desfăşoară, în principal, următoarele activităţi: a) auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, în situaţiile prevăzute de lege; b) auditul financiar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate ale entităţilor care au optat pentru auditarea situaţiilor financiare anuale; c) misiuni de revizuire a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare consolidate, precum şi a situaţiilor financiare interimare; d) misiuni de asigurare şi alte misiuni şi servicii profesionale, în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu şi cu alte reglementări adoptate de Cameră; e) audit intern. (3) Auditorii financiari pot desfăşura şi alte activităţi, precum: