Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Prezenta lege stabileşte: a) principiile înfiinţării schemelor facultative de pensii ocupaţionale şi a fondurilor de pensii ocupaţionale; b) principiile organizării şi funcţionării administratorilor, precum şi coordonarea activităţii altor entităţi implicate în acest domeniu; c) reglementarea şi supravegherea prudenţială a sistemului pensiilor ocupaţionale. (2) Dreptul de a propune o schemă facultativă de pensii ocupaţionale aparţine: a) angajatorului şi sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, grup de unităţi sau ramură; b) angajatorului, singur sau prin asociere cu alţi angajatori, în lipsa unui contract colectiv de muncă şi/sau în lipsa sindicatului. (3) Angajatorii, agenţi economici care înregistrează obligaţii bugetare neachitate la scadenţă la sfârşitul anului faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi fondurile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, la furnizorii de energie şi combustibil de orice fel, precum şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, nu pot contribui la scheme facultative de pensii ocupaţionale. (4) Schemele facultative de pensii ocupaţionale sunt furnizate de administratori. (5) Administratorii colectează contribuţii, investesc resursele financiare ale fondului de pensii ocupaţionale şi plătesc pensii ocupaţionale.