Inapoi la Cautare

INSTRUCŢIUNI din /2003


privind constituirea şi utilizarea veniturilor cu destinaţie specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tarifele pentru energia electrică şi termica


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 06.12.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (06.12.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

──────────

    Aprobate prin Ordinul nr. 1.236/154/2003
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 6 octombrie 2003.

──────────

    Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 500/2002
 privind finanţele publice, veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic s-au introdus în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.

    CAP. I

    Constituirea veniturilor cu destinaţie specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice

    1. Veniturile cu destinaţie specială pentru dezvoltarea sistemului energetic se constituie din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele în vigoare stabilite pentru energia electrica şi termica livrata de agenţii economici producători şi autoproducatori de energie electrica şi termica, indiferent de forma de proprietate a acestora, consumatorilor din economie, cu excepţia consumatorilor casnici. Taxa de dezvoltare se calculează inclusiv la majorările din tarife rezultate din întârzierile la plata facturilor de energie electrica şi termica.

    2. Taxele de dezvoltare sunt incluse în tarifele pentru energie electrica şi termica şi sunt stabilite în cuantum de 9% pentru energia electrica şi de 2% pentru energia termica, livrate consumatorilor din economie, cu excepţia consumatorilor casnici.

    3. Potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1994
 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin Legea nr. 136/1994
, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 60/2001
, veniturile cu destinaţie specială pentru dezvoltarea Sistemului energetic naţional se colectează de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. şi Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A. şi de filialele acestora, Societatea Naţionala "Nuclearelectrica" - S.A., Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A. - pentru energie electrica şi de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A. şi filialele sale cu personalitate juridică - pentru energia termica, într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice şi termice livrate consumatorilor.

    Pentru autoproducatorii de energie electrica şi termica, interconectati la Sistemul energetic naţional, veniturile cu destinaţie specială pentru dezvoltarea Sistemului energetic naţional se colectează de la aceştia într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice şi termice livrate consumatorilor.

    Unităţile colectoare prevăzute la alin. 1 şi 2 au obligaţia sa vireze cu ordin de plată sumele reprezentând taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica şi termica la bugetul de stat, lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, în contul nr. 20170119 "Venituri cu destinaţie specială din taxa de dezvoltare, cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice", deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

    Unităţile colectoare prevăzute la alin. 1 şi 2 sunt obligate sa declare taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica şi termica lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, pe formularul "Declaraţie privind taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice", cod 14.13.01.14, aprobat prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 386/2003
.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.