În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi al
art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor - Spitalul Universitar C.F. Timişoara în domeniul public al municipiului Caransebeş şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.
ART. 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat