Având în vedere prevederile
art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", aprobată cu modificări prin
Legea nr. 640/2002, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I În anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 793/2007 pentru trecerea unor imobile aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, precum şi pentru aprobarea vânzării, prin licitaţie deschisă, a unor imobile şi a unor mijloace fixe, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, cu modificările ulterioare, poziţia nr. 4 se abrogă.
ART. II Se aprobă trecerea imobilului aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi în baza materială de reprezentare şi protocol. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian