În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) În cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte se organizează, la nivel de direcţie, Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice, denumit în continuare Centrul, care îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege pentru personalizarea paşapoartelor electronice. (2) Centrul are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1.
ART. 2 (1) Centrul este condus de un director numit prin dispoziţie a secretarului de stat din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative care coordonează activitatea Direcţiei Generale de Paşapoarte. (2) Activitatea Centrului este coordonată de un director general adjunct al Direcţiei Generale de Paşapoarte.
ART. 3 (1) Structura organizatorică a Centrului se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative. (2) Statul de organizare al Direcţiei Generale de Paşapoarte se suplimentează cu 114 posturi, prin redistribuire, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate în finanţare şi în fondurile alocate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
ART. 4 Centrul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) personalizează paşapoartele electronice - diplomatice, de serviciu şi simple;