Inapoi la Cautare

HOTĂRÂRE 94 /2017


privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European: În continuarea planului de acţiune privind TVA - Către un spaţiu unic pentru TVA în UE - Momentul acţiunii - COM (2017)566


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 29.10.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (29.10.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    În temeiul prevederilor art. 67
 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată
, ale Legii nr. 373/2013
 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160 - 185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat
, cu modificările şi completările ulterioare,

    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/485, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 21 noiembrie 2017, Camera Deputaţilor:

    1. Apreciază efortul constant al Comisiei Europene pentru a reglementa şi a moderniza regimul de colectare a taxei TVA în Uniune, pentru a combate evaziunea şi frauda fiscală, deoarece aceasta reprezintă una dintre principalele provocări cu care se confruntă statele membre ale UE.

    2. Consideră că sistemul de TVA actual nu mai răspunde nevoilor unei economii moderne, bazate pe progresul tehnologic şi al cărei motor îl reprezintă serviciile. Fiind un impozit pe consum, TVA este una dintre formele de impozitare cele mai favorabile creşterii economice şi trebuie să facă obiectul unei revizuiri de profunzime.

    3. Salută iniţierea Planului de acţiune pentru reforma TVA pentru a face acest sistem mai simplu, favorabil companiilor şi mai puţin vulnerabil la fraude, pentru a se adapta la provocările economiei globalizate, digitale şi mobile de astăzi. Din cauza complexităţii sistemului de TVA actual, costurile şi sarcinile care revin contribuabililor şi administraţiilor sunt nejustificate, la fel ca şi obstacolele create pe piaţa internă a Uniunii.

    4. Observă că actualul sistem de TVA este fragmentat, creând sarcini administrative semnificative cu precădere întreprinderilor mici şi mijlocii şi celor din mediul on-line; astfel încât consideră necesară o aplicare neutră din punct de vedere tehnologic a normelor în materie de TVA, care să garanteze că versiunea fizică şi cea digitală a unui produs sunt tratate la fel.

    5. Remarcă faptul că acest plan se fundamentează, în principal, pe utilizarea tehnologiei informaţiei pentru a preveni şi a combate evaziunea prin colectarea de date privind operaţiunile supuse TVA în timp real (respectiv sistemul de e-invoicing), schimbul operativ de date între autorităţile fiscale ale statelor membre ale UE şi stabilirea unui regim definitiv pentru operaţiunile intracomunitare (în principiu, prin colectarea TVA din statul de destinaţie de către furnizorul bunurilor).

    6. Apreciază şi susţine introducerea unui portal la nivelul Uniunii Europene pentru plata în regim on-line a TVA-ului (respectiv „ghişeul unic“), care va reduce cheltuielile legate de respectarea obligaţiilor privind TVA-ul şi va permite extinderea sistemului de TVA pentru serviciile de telecomunicaţii la celelalte tranzacţii.

    7. Achiesează la poziţia Comisiei Europene conform căreia noile norme vor garanta faptul că TVA-ul este plătit în statul membru al consumatorului final, permiţând astfel o distribuţie mai echitabilă a veniturilor fiscale între statele membre ale UE şi permiţând statelor membre să recupereze TVA-ul neperceput asupra vânzărilor în regim on-line. Totodată, consideră că trebuie avute în vedere şi eventualele implicaţii bugetare generate de faptul că, potrivit propunerii Comisiei Europene, TVA pentru livrările intracomunitare taxabile în România se va colecta, practic, de către entităţi din afara României.

    8. Subliniază faptul că situaţia economică actuală a adus în prim plan rolul important al taxei pe valoarea adăugată în asigurarea stabilităţii şi a creşterii economice. Sistemul TVA este o sursă majoră de venit pentru statele membre ale UE. Pe măsură ce recesiunea şi îmbătrânirea populaţiei afectează alte surse de venituri, TVA poate deveni încă şi mai importantă. În plus, taxele de consum se numără printre cele care favorizează cel mai mult creşterea, iar un sistem puternic de TVA poate contribui la revitalizarea economiei europene. Prin urmare, este foarte important ca sistemul de TVA să fie pe deplin funcţional şi să ofere toate beneficiile sale potenţiale.

    9. Consideră că este important să fie prezentat modul concret şi practic prin care se defineşte calea de urmat pentru modernizarea actualelor norme în materie de TVA: principii-cheie pentru un viitor sistem european unic de TVA; măsuri pe termen scurt vizând combaterea fraudei în domeniul TVA; actualizarea cadrului privind cotele de TVA şi definirea de opţiuni care să permită acordarea unui grad mai mare de flexibilitate statelor membre în stabilirea acestor cote; planuri de simplificare a normelor în materie de TVA pentru comerţul electronic în contextul Strategiei privind piaţa unică digitală şi pentru un pachet cuprinzător de măsuri privind TVA destinat să faciliteze activitatea IMM-urilor.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.