În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
ART. 1 Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica după cum urmează: 1. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se asigura de către medicii de specialitate acreditaţi, împreună cu alt personal sanitar acreditat, şi se acordă în: a) cabinete medicale organizate conform
Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) unităţi sanitare ambulatorii de specialitate, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, aparţinând ministerelor cu reţele sanitare proprii; c) ambulatorii de specialitate integrate spitalelor din reţeaua ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti; d) laboratoare medicale de radiologie şi imagistica medicală, analize medicale, explorari functionale, pentru servicii medicale paraclinice, care îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute în ordinul comun al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al ministrului sănătăţii şi familiei; e) centre de diagnostic şi tratament şi centre medicale, unităţi cu personalitate juridică, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, până la reorganizarea acestora conform
Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată; f) ambulatorii de specialitate ale spitalelor în care se desfăşoară activitate de învăţământ medical, potrivit legii; g) ambulatorii de specialitate pentru studenţi; h) ambulatoriul de specialitate unic în structura spitalului, indiferent de sediu;