Inapoi la Cautare

HOTĂRÂRE 7 /2019


privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi, unitate sanitară în subordinea Ministerului Sănătăţii, în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, în scopul implementării proiectului "Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea N-E"


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 17.10.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (17.10.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998
 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată
, al art. 867 alin. (1)
, art. 868
 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată
, cu modificările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1

    (1) Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, pe perioadă determinată, respectiv până la 31 decembrie 2028, din administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi, unitate sanitară în subordinea Ministerului Sănătăţii, în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, în scopul implementării proiectului „Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea N-E“, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    (2) În cazul încetării sau neimplementării proiectului în perioada de mai sus, va înceta şi dreptul de administrare al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi asupra spaţiului menţionat la alin. (1).

    (3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1), partea de imobil revine de drept în administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

    ART. 2

    Predarea-preluarea părţii de imobil transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

    ART. 3

    (1) După preluare, partea de imobil transmisă potrivit art. 1 se utilizează de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi exclusiv în vederea derulării, implementării şi durabilităţii proiectului „Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea N-E“ în cadrul competiţiei derulate de POC 2014-2020, axa prioritară 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, acţiunea 1.1.1 - Mari infrastructuri de CD, tip proiect - Proiecte de investiţii pentru instituţii publice de CD/universităţi.

    (2) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi nu va limita tranzitarea spaţiului de către personalul Institutului Regional de Oncologie Iaşi şi nu va realiza delimitări/compartimentări ale acestuia care să modifice normele de protecţie sanitară specifice şi circuitele funcţionale ale spitalului.

    (3) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi va permite Institutului Regional de Oncologie Iaşi utilizarea echipamentului „sistem de prelevare mostre ţesut şi intervenţii rezecţie tumorală da Vinci Xi 3D High Definition 4 braţe“, iar în timpul în care echipamentul nu este utilizat de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi sala de operaţii va fi utilizată integral de către Institutul Regional de Oncologie Iaşi pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale clasice.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.